Povestea
firului de praf
Pechianu
Maria
Iată o
frumoasa zi de vara, cu flori și ciripit de păsărele! Soarele amiezii îmi
strecura în suflet o toropeală irezistibilă. Observ printre gene un fluture ale
cărui aripi aruncau raze ce străluceau tot mai aproape de mine.
Lumina
creștea în intensitate și era însoțită de o senzație de plutire. Mă trezesc
într-o cameră ameţită şi nelamurită, încercată din ce în ce mai mult de o
întrebare: De ce totul era mai mare ca mine?
Jos, pe
podea, observ două ciudăţenii nemaivăzute. Mă apropii să văd ce se petrece.
Încep să intru în vorbă cu acele ciudăţenii. La un moment dat, le întreb ce fel
de creaturi sunt. Acestea mi-au spus că sunt particule de praf şi că, şi eu
sunt tot un firicel de praf.
În momentul
în care încercam să-mi dau seama ce se întâmplă, intră un gigant în cameră cu
un aspirator. Ghiciţi cine era! Era mama, care venise să facă curat în camera
mea. Porneşte aspiratorul şi aspiră cele doua firicele. Încercând să scap m-am
prins, cred eu, de un cablu de la televizor. În dreptul televizorului era un
paianjen. Acesta îmi spuse că îşi va găsi sfârşitul. Mama dădu drumul la geam
şi atunci vântul mă trăgea afară cu o mână de fier. Observ o mână venind spre
mine şi atunci începui să ţip.
Mă trezesc
pe banca în parc. Fluturele trezit din visare zboară și ia cu el lumea de vis
în care mă scufundasem.
Desteptare
Luiza
Izabela Sandu
Era o noapte târzie.
Întunericul ţipa, iar vântul şuiera prin crengile copacilor uscaţi de vreme şi
de timp. Aşteptam cu toţii primăvara, dar ea nu mai vine. În aer se simţea tot
vechea iarnă, cu vântul ei rece şi aspru.
Stelele străluceau pe
bolta albastră şi lină. Câţiva fulgi uitaţi de iarnă se scuturau din cer, şi se
lăsau purtaţi de vântul furios şi rece care îi ameţea lăsându-i jos, pe
pământul aproape îngheţat. Ajunşi pe pământ, fulgii se topeau încet şi se lăsau
absorbiţi de pământul negru şi însetat.
Iarba plictisită şi
vestejită de zăpada rece şi grea, se simte sufocată de atâta apă. Totul e
pustiu. Parcul e gol, iar satul nu mai are puterea de a se trezi la viaţă.
Numai cu ajutorul soarelui, cu razele lui calde şi blânde, satul s-ar deştepta.
Se făcu dimineaţă. Prin
perdeaua mea gri am observat soarele care mângâia cu blândeţe pământul şi
satul. Razele lui calde îmi pătrundeau până în adâncul sufletului. Ieşind afară
simţeam mângâierea dulce a sferei galbene din ce în ce mai pătrunzătoare.
Am privit cerul senin. Am
văzut luna care mai zâmbea într-un colţ de cer şi parcă se bucura de dulcele
soare.Totul avea alt sens. Atât timp cât soarele va străluci cu putere, natura
se va trezi şi iarna va fi alungată. Parcul era acum plin de bucurie şi de
jocul copiilor care se dădeau în leagănul vechi, trecut prin multe ierni.
M-am bucurat pe deplin de
ziua însorită, dar ca orice zi, ea ţine prea putin.M-am îndreptat spre casă,
iar liniştea îşi făcea simţită prezenta. Soarele se făcu mai portocaliu ca
nicoidată, lăsând astfel pe pământ un joc de lumini superb. Ajungând în faţa
porţii ruginite, văzui soarele cum îşi trecea ultima rază prin părul meu
roşcat.
Deschizând poarta, te-am
văzut din nou pe tine. Atunci am simţit şi mai intens că primăvara învie toate
sufletele amorţite, dar mai ales învie puterea de a iubi.
Primăvara,
anotimpul fericit
Teodora
Cosmina Chiuoaru
Este primăvară. Natura a
început să se dezmorţească la viaţă. Odată cu ea au venit şi păsărelele care ne
încântă cu recitalurile lor.
Nu prea departe se află
pădurea. Din cauza gerului era părăsită de toate vietăţile. Câteva luni aceasta
a stat pierdută şi uitată.
Primăvara s-a întors din
nou cu ce are mai frumos învelind din nou codrul singuratic. Copacii au
înflorit oferind pădurii şi naturii o rază de lumină peste întunecimea sa.
Câteva picături de rouă se
zăresc pe firele de iarbă verzi, iar zumzetul albinelor şi al insectelor de
diferite culori fermecătoare incep să se audă deasupra câmpului cu flori
vesele, bucurându-ne inimile de atâta frumuseţe.
Dulcele vânt de primăvară
adie uşor printre crenguţele copacilor, iar cea dintâi rândunică, venită de
departe, taie albastrul cerului ca o săgeată. Izvoarele au început să murmure
poveştile adunate în timpul iernii sub gheaţa groasă. Căldura a pus stăpânire
peste întregul ţinut. Fericirea a intrat în natură dând ce e mai bun din ea.
Nu ştii unde să priveşti:
în grădina brodată cu diferite culori şi împodobită cu o mireasmă îmbătătoare.
În pădurea de smarald unde se aflau căprioare ce zburdau din loc în loc şi
sticleţi cu glasul cristalin, mirosea a primăvară.
Fluturii se aşezau
pâlpâind aripile pe florile din care albinele luau polen. Pe un lac aproape de
o dumbravă pluteau elegant graţioasele lebede. Îţi pierdeai ochii în
cristalinul cer care arunca în sol lacrimi prefăcute în diamante ce lovesc
bobocii.
Lângă firicelele subţiri
de iarbă din pământul umed şi negru se zăreşte o suavă floricică. Ghiocelul cu
gluga lui cea de smarald şi cu al său clopoţel de argint priveşte împrejur la
razele soarelui care dezmiardă muntele golaş şi pustiu.
El ghiocelul gingaş
subţirel la trup şi cu clopoţelul său de argint delicat, a fost ales de către
zâna Primăvară să vestească întregii lumii că domnia zăpezii, a luat sfârşit.
Adio iarnă! Bine ai venit
primăvară!